Copil fără nume

Candva, am ramas intr-o gara cateva ore de noapte.

Intrerupta de suieratul cate unui tren si de zgomotul pasilor catorva trecatori grabiti, linistea se asternea tot mai adanca peste peisajul cenusiu. Monotona si rece, gara aceea mi s-a parut atunci a fi cel mai neprimitor loc de pe lume.

Tarziu, dupa miezul noptii, atentia mi-a fost atrasa de un copil care a intrat in sala de asteptare. Cu pasi marunti si rari s-a indreptat spre banca din colt. Era prost imbracat, descult, murdar si nepieptanat. Asezat cuminte pe banca lui, a ramas asa multa vreme, privind in gol si oftand. Avea trasaturi frumoase. Doar ochii lui tradau o tristete neobisnuita, ca si cum toata durerea lumii se adunase acolo. Copilul acela firav de 7-8 ani purta cu el poveri uriase, nebanuite de mine. O clipa mi s-a parut ca-l cunosc. Imi devenise, dintr-o data, familiara imaginea lui. Intr-un tarziu, copilul si-a pus mainile sub cap si s-a culcat pe banca murdara si rece. I-am urmarit indelung somnul presarat cu dese oftaturi. Imi imaginam ca viseaza ceva despre o mama iubitoare, o masa imbelsugata si un pat cald.

Apoi a intrat in sala de asteptare un domn foarte important cu sapca si baston. Si-a plimbat privirea, masurand intreaga incapere. L-a descoperit pe copil in colt, s-a indreptat spre el si l-a trezit cu brutalitate: “Actele la control!” Dintr-o singura miscare, copilul a fost in picioare. “Cum te cheama?” a intrebat cu importanta domnul cu sapca si baston. Cu privirea in pamant, nemiscat, copilul n-a rostit nici un cuvant. “Ba, tu n-ai nume? Cauta-ti un hotel, ca aici e gara!”, a mai spus importantul domn si l-a impins spre usa.

Si atunci s-a intamplat un lucru pe care nu-l pot uita. Indreptandu-se spre iesire cu aceiasi pasi marunti si rari, copilul s-a oprit o clipa langa banca mea, si-a ridicat privirea, s-a uitat tinta in ochii mei si mi-a zambit. Stupefiat, n-am stiut cum sa reactionez. Crezusem ca nici nu m-a observat. Zambetul acela fascinant, straniu, plin de caldura si de nemarginita durere in acelasi timp, mi-a inghetat sufletul. Am simtit ciudatul impuls de a-l imbratisa.

Dar capatul bastonului l-a impins spre usa si copilul a plecat in noapte, in cautarea unui loc unde sa-si poata continua somnul. Si, poate, visele …

Impietrit, dar cu inima sa-mi sparga pieptul, ramas singur in gara cenusie, am avut atunci cel mai apasator sentiment de vinovatie incercat vreodata.

Asa s-a nascut cantecul si, mai apoi, albumul Copil Fara Nume.

Spune-ti parerea


Warning: fsockopen(): php_network_getaddresses: getaddrinfo failed: Name or service not known in /home/rochris/public_html/wp-content/plugins/sweetcaptcha-revolutionary-free-captcha-service/library/sweetcaptcha.php on line 81

Warning: fsockopen(): unable to connect to www.sweetcaptcha.com:80 (php_network_getaddresses: getaddrinfo failed: Name or service not known) in /home/rochris/public_html/wp-content/plugins/sweetcaptcha-revolutionary-free-captcha-service/library/sweetcaptcha.php on line 81