In mijlocul nicaieriului

In mijlocul nicaieriului

Un incendiu devastator a izbucnit la bordul unui vapor in timp ce acesta traversa oceanul. In doar cateva minute, s-a scufundat. Din tot echipajul, un singur marinar a reusit sa se salveze. Se afla langa una din barcile de salvare pe care a reusit s-o lanseze la apa inainte ca vaporul sa dispara in adancuri. Intr-un ultim efort, a izbutit sa arunce in barca, la repezeala, cateva cutii care contineau provizii de apa si hrana. Fiind un marinar cu experienta, a improvizat o vela din resturile de materiale care pluteau la suprafata apei. Ghidandu-se dupa steaua polara si-a stabilit directia. Era, deocamdata, in siguranta. Epuizat si singur, dar considerandu-se cel mai norocos om din lume, marinarul a adormit in barca dusa de vant.

 

Cand s-a trezit, tot orizontul era acoperit de nori. Zile si nopti in sir, nici un astru n-a mai aparut pe cer, deasupra oceanului. Barca inainta in directia pe care marinarul o stabilise la inceput, dar uscatul nu mai aparea. Fara vreun indiciu care sa-l lamureasca daca se deplasa in directia buna, fara vreun punct de orientare, cu proviziile pe cale sa se termine, in mijlocul nicaieriului, marinarului a inceput sa i se cuibareasca in suflet, ca o gheara fierbinte, disperarea …

Ei, bine, acest tablou mi-e cat se poate de familiar! …

Am stabilit directia si am pornit la drum, cu entuziasm si optimism, spre “taramul visat”. Ma consideram binecuvantat si mi se parea ca sunt cel mai norocos om din lume. Apoi, dintr-o data, cerul s-a intunecat si toate indiciile au disparut. Ca un stol de pasari tipand ascutit, intrebarile au venit de-a valma in sufletul meu. Oare toate punctele de orientare initiale au fost corecte? Oare am fost perfect lucid atunci cand am stabilit directia? Oare am calculat bine toate marjele de eroare? Oare in tot acest rastimp in care am navigat prin necunoscut, ceva nu mi-a schimbat, usor, dar fatal, sensul deplasarii? Oare?!

Sunt momente in viata cand poti pune la indoiala tot ce cunosti despre calauzire divina, despre faptul ca exista un Dumnezeu veghetor care are totul in control si care nu pleaca de langa tine. Si nici o teorie conform careia, daca ai credinta, te afli in siguranta, protejat si insotit, nu mai functioneaza. Si nimeni si nimic nu-ti poate inabusi strigatul deznadejdii: “… Pentru ce m-ai parasit?!”

In momente din acestea, cand totul devine nesigur si astepti o lumina calauzitoare care nu mai apare, cand nu mai stii care sunt punctele cardinale si incotro ar trebui sa te indrepti pentru a ajunge la destinatie, cand mintea ti-e complet confuza iar disperarea imbraca in tine aspectul mortii … ce-ti ramane de facut? …

Abandonezi? Cobori vela? Arunci vaslele in mare? Renunti definitiv la visul tau, cufundandu-te intr-o placida resemnare?

Sau …

Continui sa mergi inainte, chiar si numai din inertie, chiar si cu instinctul de supravietuire alterat, gata sa cedeze, cu privirea scrutand intunericul si ceata, cautand miracolul care va face sa rasara in fata ochilor tai, peste o zi, sau peste un an, sau peste o vesnicie … limanul?

Ai de ales?

1 comment

  1. DJ - November 29, 2014 10:34 am

    Traind o experienta asemanatoare, cred ca am primit un raspuns de la Dumnezeu. Poate ti se potriveste, sau poate nu… Insa framantarea mea se regaseste in prezentarea ta.
    In urma unei intense partasii cu Dumnezeu, moment in care Ii simti iubirea si Ii impartasesti daruirea fata de tine, primesti un vis, un tel, o chemare… Plin de pasiune si raspunzand cu daruire chemarii Lui, pornesti la drum entuziasmat de maretia care ti-a fost aratata in propria-ti viziune. Esti impreuna cu El si aceasta iti garanteaza victoria, fara indoiala! Asculti mereu glasul Lui si te lasi innoit si improspatat de credinciosia si revelatia Sa. Curand insa, vin si alte voci care acompaniaza alergarea ta, devenind din ce in ce mai insistente, strigand din ce in ce mai tare, captandu-ti atentia din ce in ce mai mult… Ele imprima o alta forta si determinare chemarii tale initiale, biciuindu-ti nevoi neimplinite, provocandu-ti dureri/agonii fizice si mentale… Esti determinat sa-ti fortezi limitele si sa-ti atingi scopul ACUM sau niciodata, sa primesti Totul sau nimic, sa traiesti INTENS sau sa sa nu mai traiesti deloc… Totul se joaca pe o ultima suta de metri…
    Dar, stai! O nostalgie a vremilor trecute te face sa nu te mai recunosti in cel de astazi. Ritmul, energia, motivatia, partasia, hrana, devotiunea nu mai sunt aceleasi… Regresul este evident iar glasul initial nu mai este audibil….
    Abia acum constati pierderea: in timpul agitatiei si incrancenarii de-ati atinge scopul, te-ai decuplat de la sursa de energie care te-a alimentat initial. Acum constati ca nevoia a devenit mai importanta decat mijlocul implinirii ei, increderea initiala s-a transformat in nerabdare, iar ceea ce era un privilegiu a devenit un drept legitim… Urata schimbare!!!
    Ce folos ai avea daca, in starea asta, ti-ai atinge scopul? Cu siguranta, ai cuceri ceva ce ti-ar servi pentru scurta vreme, dar chemarea ar fi esuata…
    Singurul efort care merita depus este intoarcerea la comuniunea care te-a lansat in aceasta alergare, reocuparea locului de subordonare in planul divin, intoarcerea la dragostea si increderea dintai, redefinirea chemarii si pastrarea eticii Cerului, lasarea controlului in singurele maini care-l pot sustine, prosternarea in fata singurului Domn care merita atentie si a carui voce si pace, din nou, continua sa te insoteasca… Abia acum esti din nou pe drumul corect, abia acum iti urmezi, din nou, CHEMAREA…

    Reply

Spune-ti parerea